Oameni cu chip de argint,
poartă-n bătrâna lor privire,
și pasiune și cuvânt:
cuvânt fără rostire.
Sculptează lacrima-n perete,
un trandafir înmugurit,
că anii mei cu anii tăi,
sunt un destin neîmplinit.

Și toate se numesc ..acasă,
când dragă toamnă tu anunți:
că viforul trecerii noastre,
doar tu îl simți.
Și uiți a noastră mângâiere;
când plec să cuprind zarea,
ascunde lumea în unghere,
și gândul și uitarea.

Față-n față cu mine e ploaia
și-n nemișcare vântul.
iar de închid în nouri vâlvătaia,
ne va murii cuvântul .