Stau și privesc stelele-albastre,
în cumpăna nopții !...
Văd puzderie de astre
și le admir
cum pot sta agățate
așa cum au fost create
de Mâna Divinității ?!...

De dincolo de Poarta Veșniciei,
se aud cum străbat
prin a cerului tărie,
graiuri dulci de îngeri albi
revărsând valuri de miresme de nard.

Mai-marii ÃŽngeri,
Întâi Stătătorii,
Mihail și Gavriil,
ca o dâră albă de lumină,
cu chipuri de vis,
coboară în zbor
din frumosul Paradis.

Arhangelul Mihail,
apărător al păcii,
al virtuților iubirii,
încununat cu aură,
în coiful mântuirii,
având în mâna dreaptă, paloș,
Crucea lui Hristos,
‘sceptru nemuririi’.

Arhangelul Gavriil,
în mână cu o floare de alb crin,
aducător de vești bune,
vestitor de tainică minune.

Ca o flacără vie,
din al cerului aur,
de la Marele Dumnezeu,
ei, au revărsat peste noi
« Poporul Ales »
taine necuprinse,
‘un cel mai valoros tezaur’.

Acum din nou,
la noi coboară
și ne întreabă :
‘’ Ați ieșit ?!...
cum v-am sfătuit
din dictatura firii pamânteană ?!?... ‘’

Rogu-Te, Doamne,
mă doare că-ți răspund !
Norodul e nedumerit
aici pe pământ.
Mulți s-au așezat la sfat :
și au zis « Nu !...
Nu sunt ei, Aarhanghelii,
Marii noștrii Voevozi
cei adevărați,
ci cu totul alți îngeri,
cei de la Dumnezeu lepădați ».

Îngerii supărați,
s-au reîntors spre Izvorul Viieții,
lăsând, de astă dat,
în inima mea conturat
dâra neagră a tristeții...

Un strigăt puternic
ca un trăznet,
spre Cel Preaînalt, a răsunat :
"Dumnezeul meu!...
Dumnezeul meu!...
Voia Ta să fie.
Nu pot, singură, eu
a opri acest rău !’...
Cu inima curată,
mă închin pururea,
lăudându-Te : "Slavă Þie".

(Opriți ‘răul’… în curând îl vom vedea pe Dumnezeu!)