O șoricuță frumoasă
Cu blănița mătăsoasă,
Își dorea cu multă-ardoare
Să fie o călătoare;
Să-ncerce o altă viață,
Fiindcă era curioasă,
Cum e viața la câmpie;
Că-n hambar e voioșie,
Și uneori e sătulă
De atâta voie-bună!

A plecat cu o desagă
Și țâșnește în ogradă.
Dar cotoiul stând la pândă,
Este gata s-o ajungă!
Și alergând, se izbește,
De alt motan ce-o râvnește...
Și scăpă cu chiu și vai!
Dar ce simte? Sânge?! Vai!
A pierdut prin bătătură
Toți dințișorii din gură!

Cum se văita, lângă ea,
Azorel o mirosea.
Și căscă o gură mare,
Simțind rostul de mâncare!
Iată că și un cățel,
Mai gustă și-un șoricel!
Carne proaspătă și dulce...
Dar când e gata s-apuce,
Ea se ferește în grabă,
De-a uitat și de desagă!

Se întoarce la hambar.
Cotoiul apare iar,
Lângă gard și o pândește.
Șoricuța, tot chitește,
Un loc ca să se ascundă,
Cățelul și el la pândă!
Când se-avântă motănelul,
Sare ca ars și cățelul:
Mieunări și scărmănat,
Șoricuța a scăpat!

I s-a dus zâmbetul ei.
Fuge și de șoricei!
O surată a bârfit-o
Că-ntâmplător a zărit-o,
Că n-are dinții, și spune,
Șoricioaicelor bătrâne:
-Bunicelor, pregătiți
Boabe moi și ei! Priviți!
Nu mai are dinți în gură
Asta da! zic, aventură!

Și morala o găsești:
Binele e unde ești!
Nu-ncerca să îl găsești
Aiurea...să n-o pățești,
Ca și șoricuța noastră
Care a plecat de-acasă,
De mult bine. Ați văzut?
A pierdut și ce-a avut!

2.02.2010 Aurora Luchian Vaslui