Îmi sar broboane de asfalt în ochi
de când mă uit în drumul tău.
Mă împrăștii pe trecerea de pietoni
în perspectiva roților tale.
Mă înțepenesc.

O mașină albă, o mașină verde,
un om alb, un om negru-verde,
o infinitate albă se scurge
într-o infinitate negru-verde.
Am trecut Evenimentul Orizont.

Raspunde ecou de quasar
sau de gaura neagră.
Renaștem sau zacem
în protonul negru-verde?
Sau murim perpetuu și final.

Evenimentul nostru orizont de aur,
sânge și lumină, strafulgerat de jetul tânăr:
așa arde materia în timp energie –
cântec de unde, dans de întuneric cu retină.

Din groapa morților imposibile,
ridică-te bogdane, ridică-te atere,
din materie în carne cu înțelegeri și semne,
întrupează-te bogdane, întrupează-te atere,

din aer, apă, mișcare și vreme,
crează-te bogdane, crează-te atere,
din forme și sunete și cutremure,
vânează-mă bogdane, vânează-mă atere.

Ca o mare neagră te risipești,
întinde-mi ciobul ochiului tău, bogdane!
Ca un gând între lumi te îndepartezi,
suntem iar doi, atere!

Liniște înțepenită în gând,
vino bogdane, haide atere!