Uneori, imi pun întrebarea,
cât de importantă e Iubirea?...
Concentrându-mă într-un fior adânc,
în focul lăuntric al existenții,
descopăr, prin tot mai adânci înțelesuri,
că iubirea e Izvorul Vieții.

Și astfel, din profunzimea Iubirii,
prin Tăria Sufletului,
cu Puterea Dăruirii,
în Ogorul Bucuriei
găsesc cum s-au conturat
toate Florile Fericirii.

Cugetând la acest fapt
de adâncime negrăită!...
‘Adevărul’ am aflat,
și am analizat, că trăsăturile,
dimensiunile, toate însușirile
sunt tot mai adânc implantate
într-o negrăită ‘Unitate’,

Destinul îmi e scris, deasemeni,
pe drumul vieții să am frați gemeni
pană în clipa de apus,
mergând pe Calea spre Iisus.

Lămurind această problemă,
ce înseamnă cuvântul "Iubire"
mi s-a născut "Lacrima"
apoi în trup, o "Durere"
apoi a pătruns,"Îndoiala"
daca nu sunt, doar o "Preinchipuire?!..."

Oare, ochii mei sunt dați
să privească dincolo de mine?
Pentru că firea ochilor mei
este să te privescă pe tine.
Urechile?... știm prea bine, există,
dar nu pentru a mă auzi pe mine,
ci, să te ascult semenul meu,
fratele meu, tot pe tine?

Venind ÃŽndoiala
Mă mistuie Intrebarea,
"oare, trăiesc viața mea?!"
Nu cumva, trăiesc viata ta?
Că picioarele și mâinile mele
sunt pentru a mă îndrepta
spre tine, a te îmbrățișa.
Mirosul meu, mireasma mea,
gustul meu, toată făptura, observați...
e construită și orientată ca să meargă,
tot către ai mei gemeni frați.

Deci, modul de a-mi a pune întrebarea,
este, că "eul posesiv" trebuie să dispară?
Atunci se pare că am avea o schimbare!
Și ca să mă înscriu în eternitatea iubirii,
nu pot, decât, numai prin convigerea
că merg pe "Calea Luminii?"

Fiindcă, în Lumină, lumea o privești,
în Iubire o îmbrățisezi.
"Lumina și Iubirea", în aceeași viziune
construiește o altă lume.
Te instituie în "Adevăr".
Și la modul cel mai concret,
Tu trebuie să vezi, cu discernământ,
că amândouă vin fără excentricul "eu"
din generație în generatie,
și în ultima instanță, de la Dumnezeu,
prin spațiu și timp, de la începuturi,
din lumina cea pururea fiitoare,
cea neînserată, Cea de El ziditoare.

Așa dar, Iubirea mea e un fel de preludiu al vieții
numai prin ea găsesc sensul existenței.

Oare, ce n-am înțeles eu?
De ce nu voi fi fericită, singură?
De ce, nu-L pot vedea pe Dumnezeu,
fără ca iubirea mea
să n-o răsfrâng, mai întâi,
asupra aproapelui meu?...