fețe de ceară amuțite, uscate
de culoarea frunzelor palide, moarte
ce să-mi vorbească parcă încearcă
ude și surde ștramăt ce sacă

trandafiri ofiliți far’ de viață
zac înecați în smoala din glastră
prind forma unor vedenii denaturate
a unor buze vechi, demult uitate

se desface o piatră imensă
e întuneric, cavouri m-așteaptă
pline de tăcerea unui loc sfânt
pășesc calm cântând din când în când.