în pustietatea vieții
navigând pe nopți de doliu
visez zorii dimineții
când la tine am să viu

spre tărâmul fără soare
mă îndrumi și mă petreci
fără înger și-ursitoare
suflet gol în straie reci

și-n tăcerea infinită
prin prezentul meu incert
aud șoapta ta iubită
o chemare în deșert

în singurătatea vieții
din al nopții univers
adun lacrimile morții
și le-nfiripez în vers

iar la ceas uitat în noapte
rătăcit printre vedenii
caut rime deocheate
să-i fac postament durerii

pe un petic de speranță
în chenarul ei de smoală
creionez în fir de ață
existența mea banală

în pustietatea nopții
prin acest decor straniu
mă leagănă valul sorții
un muribund încă viu

spre tărâmul fără soare
mă îndrumi și mă petreci
fără înger și-ursitoare
suflet gol în straie reci