Viața-i o cursă
Atletică, în care toți alergăm
Neîncetat, parcă am fi în transă
Și mereu în criză de timp
ÃŽn orice anotimp;
Că-i vară,
Cu caniculă afară
Că-i iarnă,
Cu ger și zăpadă pe țarină
Ori e, o primăvară toată înflorită
A noastră viață îi tot zorită,
Iar dacă e toamnă
Și natura e plină de poamă
Noi dăm vieții a ei vamă,
Alergăm
Și timp, n-avem să ne uităm
În jur, până-ntr-o zi
Când ne trezim, că spre miazăzi
Pe cer e soarele,
Care ne-a tot privit,
Iar noi, nici nu l-am zărit
Nici luna nu am văzut-o cum răsare
Pe bolta cea mare,
Sau cum apune
În a noastră margine de lume
După atâta alergat
La un timp dat
Nu mai putem
Și-n urmă cu tristețe privim și ne revedem,
Mereu alergând
Și nimic observând
Iar trupul nostru de-acum plăpând
Greu îl mișcăm
Și un singur lucru ne mai rămâne:
Să ne rugăm
Lui Dumnezeu, să ne ocrotească
Și să ne primească în a Sa Împărăție și Slavă Cerească
Și apoi,
După noi,
Ai noștri urmași, o să pornească,
Această cursă puțin nebunească,
Dar... și atât de frumoasă!



2 commentarii