Seara varsa stropi de intuneric
Peste peste trupul meu resemnat,peste acest taram himeric
Unde privesc pentru ultima data apusul sangeros
Cum lasa cortina peste sufletul meu dureros.
Apusul de maine sper sa nu mai vina
Vreau sa ma trezesc intr-o bezna fara lumina
Intr-o lume cu nori intunecati dar pe un cer fara soare
Caci razele lui imi arde inima ce doare,si imi aduce aminte de a ta privire
Privire in care am vazut raze de speranta,sclipiri de foc
Raiul,desi am fost in viata,un suflet pur,toate in acelasi loc.
Paradisul iadului din sufletul oricui,
Era pictat doar in ai tai ochi caprui!
O ultima scrisoare iti las acum,un ultim trandafir,pentru ultima oara
Pentru ca de maine poetul ce plange in mine o sa moara
Sinucis in aceasta ultima acrisoare,in aceasta ultima seara
In care aripile ce l-au invatat sa zboare
Se vor ofili precum versurile ce l-au mintit sa nu creada in stele cazatoare.
Vor bate multe versuri la poarta mea incuiata
Dar voi lupta chiar si cu mine doar sa nu o mai deschid vreodata
Caci cu fiecare vers,cu fiecare rima otravita ce o voi lasa sa intre
Veninul din al tau parfum imi va reumple gaura din inima,acum acoperita cu pietre.
Iti mai scriu o ultima scrisoare,o ultima adiere de vant
Alintata spre tine de al meu avant,va mai muri odata pe pamantul sfant,
Va mai curce prin parul tau...de maine va mai curge doar spre neant
Odata cu poeziile smulse din suflet pentru tine
Ce le vei uita odata cu timpul ce te va face sa uiti de mine.
Vei uita privirea mea vei uita sunt sigur si de glasul meu
Dar sa nu uiti ca o data,pentru cineva,pentru un poet,ai fost un fel de Dumnezeu.