Numai aripi, numai zboruri, numai mațe;
Dar astea nu-s! De unde vin?
ÃŽntrebarea cea mai grea: ce sunt toate acestea...?
Gândul cel mai apăsător: ca nu am frământări decât culori.

Frământă-mă deci în fierbințeala dropiei curtate
Când aceasta rotită ajunge morsă colțată,
Cloșcă polară a unor ouă cu mult mai calde
decât târtiță-i călâie.

Propun:
o cameră Nordică unde doi îndragostiți copii și-au trântit
nerozi, pernele-n cap de le-au sărit fulgii.

Iată deci izvoare suspendate si pietre despicate cu stele călătoare,
orbite plescăinde, iar ochi mirați de nări cu tot mai mari si nove rotocoale
miresme răsuflate, aripi si cozi de pești, unduitoare.

Iar eu un melc slinos târât pe burți flămânde,
privesc ghebos și mă rănesc, și n-am plămân,
n-am brațe n-am, ureche n-am
Doar ochi pe-o burtă tot lunecândă...
Flămânzind!

Și-n cochilia mea curbată fur bule
minunate, parfumate, înmiresmate cu priviri;

Și tac! Și lunec și nu spun neam,
căci gură n-am! Doar ochi!
Și fug slinos și cocosat, spre uși de bolți,
De unde porc țepos în nimfă cade
în fluture frumos cu guri, plămân și brațe, aripi chiar!
Și zbor spătos pe ceruri monocrome...

Doar eu... frumos si demn, răpit și ciugulit de paseri jefuitoare.
Din aripi iau, din ochi ciupesc, din brațe ciunge se înfruptă
Și iarași cad polen sever, p'un urs polar, agale legănat
în pernă sfărâmată în creșteți de copii neastâmpărați.

Să luneacăm!