Triptic


Dumnezeu mă-ntreabă,
Cine ești tu să vorbești
Despre Rembrandt, Beethoven, Eminescu?
Tac rușinat, dar nu mă simt mic,
Nici nu mi-de bine,
Mă doare coloana verticală,
Am arsuri, mă mai cert uneori cu mine,
Cu alții, mă uit la portretele marilor dascăli,
Îmi amintesc de clasa întâia, ehei,
Lumea era a mea, se întindea ca o pajiște
Plină de maci și de gâze aurii,
În fața mea, acum, coala albă, cuminte așteaptă.


Din Peștera Lascaux
Fugeai în chimono,
Un taur dedesubt,
Vițelul stă la supt,
O, Peștera Lascaux,
Maestru-a spus, oho!
Dar ce e-n Altamira?
Răspunde-mi, dragă Mira,
la Teba zace Nakht,
o, liebe, gute Nacht!
Ne ceartă Tutmos, șeful,
Ipuky, Horemhebul,
Abidos cu obidă
Ne fluieră din criptă,
Noi ne iubim de ieri,
E martor Rekhmire,
Vezi, păsări roșii zboară,
Iubim, a câta oară?

După prea multe și mărunte,
Mai cred în viața de apoi
și-n tinerețea fericită
care se-ntâmplă doar în noi,
adesea mi-am schimbat părerea,
precum un șarpe pielea sa,
dar n-am mințit și simt trădarea,
Polonius stă după perdea,
Sunt Hamlet după Hamlet, poate,
To be or not to be, nu-i nou,
Același sunt și mereu altul,
Nici mult prea laÈ™, nici prea erou,
Iubesc ca pe-un colaj, viața
și mai cu seamă tot ce-i viu,
pictez cuvinte, râd de moarte
și, Doamne, cred în ceea ce scriu.

BORIS MARIAN