mi-am izgonit sufletul
printre oameni ploua
zgribulit a stat o vreme
sub palmele unui nor secătuit până
s-a luminat de rușine a luat-o târâș
prin iarbă și flori
cu ochii după fluturi colorați își alegea
destinul așa a cunoscut libertatea
să faci ceea ce vrei nu e mereu foarte
simplu poți să încerci și tu
singurătatea a mers prin pustietate
de oameni a dat de o cetate unde
toți erau meșteri prelucrau
cuvinte înalte acolo am simțit
cea mai șlefuită inimă
din câte mi-a fost dat să ating
m-a chemat cu un semn
lăsați-l să vină la mine
de atunci sufletul nu
s-a mai întors

ocrotește dumnezeu

(15 iunie 2012)