am mușcat din mărul în coacere
înainte ca Sânpetru să dea dezlegare
ochii tăi limpezeau lacrimi

Nu cred în vorbe spuse la întâmplare
mă umflu ca laptele la punctul de fierbere
când te îdepărtezi de foc
cu inima aprinsă

cum totul trebuia făcut odată
singură te-ai supus
nu știam câtă suferință ai strâns
într-o alunecare spre marginea libertății de sine

întotdeauna îndoielile m-au fixat în cuie
trecerile ușoare dintr-o stare în alta
îmi pierd cumpătul