nu-ți cer să crezi
vreau doar să vezi
cum vântul ne spulberă vise
ne sunt privirile concise
si nu-mi doresc nimic să stric
dar stau pe-un colț de nor și pic

aș vrea să-ți spun
dar nu găsesc
cuvinte ce se potrivesc
cu cine sunt cu tot ce simt
fără să strig
fără să mint

și ași voi să-ți mai vorbesc
de furtuna mâniei mele
fără veste
uneori fără poveste
de teama din privirea ta
de floarea ce tremură-n glastră

de viața mea
de viața noastră

de nopți ce vin
de nopți ce pleaca
de zile gri ce-ași vrea să treacă
de orizontul prea aproape
de lacrimi ce apasă pleoape

de bucuria că exiști
sunt trist când ochii tăi sunt triști
de lungi tăceri care rănesc
dar uit
mă-nchin
și te iubesc

de ochii tăi frumoși ca marea
care-mi vorbesc
și spun mai multe
decât o mie de cuvinte

de omulețul ce mă doare
când viața capătă valoare

și îmi doresc să fiu mai bine
dar mi-e suficient cu tine



Paris, noiembrie 2009