Mizez pe chipul tău zglobiu,
Pe ochișorii tăi nevinovați.
O lacrimă în ochii tăi să fiu.
Tăcuți și veșnic frămîntați!

Să fiu călcîiul tău trudit,
Să simt cum plînge uneori pămîntul.
Pribeag pe drumuri, obosit
Melodios să zbor ca vîntul.

Să merg pe calea ce-ai croit
Prin bătătura tălpilor lăsate,
Să fiu din nou veșmîntul făurit
Cu chinuri și dureri ornate.

Pulsez distanța dintre noi,
Ce ne scindează-n lumi bizare.
Căci noi suntem același soi.
Suntem rezidua asemănare.

Dar fără tine sunt plebeu,
Stingher ce suferă-n neștire
Sunt animal avid ce beu.
O ultimă dezamăgire.

Ce rost au zilele-n prezent
Cînd totu-n jur este pustiu.
Cînd inutilul e scadent,
Iar eu un achitat Sa fiu.