nu eu sunt scribul
ci o particulă finită din mine
eu nu sunt decît un fost golan
ce s-a văzut părăsit de trib
zilnicia mă transformă în scrib
să uit bairamele.
din grație divină
Văd cum Luntrașul își înfoaie ramele...

păcatul de a scrie nu mi-l pot ierta
nici cu o sută de codane
prind a mă certa
cu Timpul
că i s-a înfoiat prea repede anotimpul
albul îmi pătrunde în nări prin ger

nici un înger
nu poate șterge
ce ieri era mergător dar astăzi
nu mai poate merge