Să nu mă uiți iubite, chiar de m-ai părăsi,
Să-ți stau de-a latu-n minte, oricât te-ai strădui
Să-mi ștergi chipul angelic și ochii luminoși,
Azuri ca și seninul, vioi și curioși.
*
Să-ți amintești iubite, căci nu am fost vreo fadă...
De păru-mi ca mătasea, albastru, în cascadă,
Și de parfumul meu ce îl simțeai și-n vis,
Și că mă alintai: "Tu, floare de cais"!
*
Și să nu uiți iubite, ți-am fost ca și o mamă,
Căci pentru un nimic, eu provocam o dramă!
Să fi răcit cumva, eu, somn, nu mai aveam,
Cu ceai, masaj, comprese...așa te dădăceam!
*
Să-ți amintești iubite, când eu te așteptam
Neliniștită noaptea, și cât mai tresăltam
La orice pas pe scară, sau foșnet, ori părere,
Și-mi invadau obrajii doar lacrimi de durere...
*
Și să nu uiți iubite, când te-ntorceai acasă,
Îți sfâșiam tricoul, leoaică-pătimașă,
Și ne gustam prelung, și tare-mi erai drag,
Și că întodeauna, te-ntâmpinam în prag.
*
Să-ți amintești iubite, că mi-am sacrificat
Noian de-neîmpliniri, și viața mi-aș fi dat
Ca să îți fie bine, să simți că ești iubit,
Și să nu uiți vreodată, căci multe mi-ai greșit!
*
Să nu mă uiți nici dacă prin anii grei și mulți,
Ne-om gârbovi de vreme, vom fi mai mici, cărunți...
Tu să tresari iubite, atunci când mă-ntâlnești
Și să-ți citesc în ochi, că tot mă mai iubești!