Tu să mă ierți, amore, că doar așa iubesc,
Ca marea înspumată, învălui, clocotesc;
Ca vijelia care răscoală-n a sa cale,
Tot ce-a creat natura, așa iubesc de tare!
.
Tu să mă ierți iubite, căci pătimaș iubesc,
Ca un vulcan activ, țâșnesc și năvălesc;
Și pârjolesc ca jarul și nimicesc ca focul,
Și te las buimăcit de crezi c-a fost potopul!
.
Eu rogu-te mă iartă că știu iubi așa,
Că sunt nestăpânită, te-ași iubi și pe-o stea,
Și pe un val de mare, pe-o aripă de vânt,
Așa iubesc cu patos, în iureș, cu avânt!
.
Tu să îmi ierți iubite, neastâmpărul din mine,
Căci sunt tornada care nu are purtări fine;
Te-nvălui, te seduc și îți provoc fiori,
Așa te voi iubi, iubindu-te să mori!
*
Tu să mă ierți iubite, că-s țunami, alai,
Tot sângele-ți pulsează ca o răscoală-n Rai;
Să mori martir cu mine, să înviem odată,
Și tot nestăpânită te-oi mai iubi o dată!
.
Eu rogu-te iubite, să mă accepți cum sunt,
Și te-aș iubi în patimi și-n Cer și pe Pământ,
Și dincolo de viață, în moartea ce-o veni,
Căci doar așa năvalnic, așa știu eu, iubi!