A plecat Gogu la piață,
Întristat de dimineață,
C-o sută de lei în mână,
Truda sa pe-o săptămână!
.
Pe stradă se tot socoate:
"Să iau carne, nu se poate!
La zece guri de copii,
ÃŽmi trebuie ceva mii!
.
Da de unde? N-am parale,
Se duc toți pe hrană, țoale,
Alții mor de prea mult bine,
Iar eu cu foamea în mine.
.
Mi-e milă de copilași.
I-aÈ™ trimite pe imaÈ™,
Să pască cu mielușeii...
Tare-s schilozi, sărmăneii!
.
Trei au anemie mare,
Se clatină pe picioare!
Doi de foame merg târâș,
Ãl' mic îl îngrop acuș!
.
Unu' zace în frisoane,
Doi se-nchină la icoane,
Să-l lase viața "în pană",
Să-i ia porția de hrană!
.
Mijlociu-i sănătos,
Doar că-i moale ca un moș.
L-oi fi făcut "afumat",
Ori blegit de nemâncat...
.
Ce naiba să cumpăr vere?
Fasolea nu-ți dă putere,
Și nu-i hrană, e o brută,
Face zarvă mare-n burtă!
.
Să iau cartofi încolțiți?
Sunt mai ieftini da-s zbârciți,
Ca fața lui mama-soacră,
O clevetitoare-acră!
.
Nu v-am spus că stă la mine?
Mănâncă cum se cuvine,
Și porția celor mici,
De-aia au rămas pitici!"
.
Și ajunge Gogu-n piață,
Șade precum o paiață,
Și se uită, cruce-și face,
N-a găsit nimic și pace!
.
De fapt sunt zeci de tarabe,
Cu de toate, dar și babe,
Ce-l ademenesc c-o vorbă,
Să-și ia legume de-o ciorbă.
.
Și oricât a chibzuit,
Nimica nu s-a brodit!
Cu banii ce îi deține,
Cred c-ar cumpăra...suspine!
.
Trântește nervos pe cușmă,
Și înjură. Hop, o crâșmă!
Intră-n ea de supărare,
Și bea fără de păsare!
.
S-au dus banii, dar și el,
"Afumat" și clătinel,
Înspre casă, făr' un șfanț,
Dar se blocă într-un șanț!
.
Copiii sunt rupți de foame!
Soața-n genunchi, la icoane,
Se roagă să ațipească,
Foamea să se domolească!
.
Gogu, în șanț,bălmăjește:
"Cine-i boul ce muncește?
De cât "un nimic" să iau,
Mai bine banii să-i beau!"