din când în când un panou avertizează
stop
dar cui îi pasă de cuvintele care dor
poate doar concentricelor cercuri
din apa lovită cu pietre albe
și alte culori
suspină curgerea incoloră
parcă recunoaște sunetul rănit al unei picături de ploaie
cade
pe fruntea cu ridurile atât de adânci
în zilele triste plecate mereu
fără întoarcere sunt ele
la fel și eu.