Stingi singurătatea cu candoarea ta,
Vântul amestecă ideile
Trimite mirosul de pradă, lupoaicelor înfometate...
Armura tremură, îndepărtând curajul

Negrul alungă albul, dar...
în adânc, ura a gonit zefirul sufletului
E beznă pentru ochi și gânduri
Doamne, dă-mi lumina!

Visul meu, ca o furtună sufocă echilibrul, întunecă soarele
Valurile îmi erau prietene, mă aduceau la țărm
Acum vântul mă rătăcește pe mări
De singurătate
Cu capul pe umărul timpului

îndepărtez lumea, îndepărtez viața
Singur,rătăcesc, am rămas în urmă
Locul vechi e nou, siguranța altui copil
Se joacă, trăiește și visează...


Femeia nu e ființă, e umbră vie a unei închipuiri. Dar o simt atât de aproape...