De te-aÈ™ iubi, privighetoare,
Cu glas ceresc, sub mândra floare
Și n-ai veni, să te iubesc,
Ca luna-n soare, să sfârșesc!




Așa-i mereu, în despărțiri,
Când toți își lasă fericire
ÃŽn alizeu, cu mari iubiri,
Slâvind prin nopți o amintire.




De te-aș iubi în văzul lumii,
Ar spune unii: "Vai, nebunii!"
Dar te-oi iubi prin Univers
Când stele-ți tremur, într-un vers!




Așa-i mereu, în despărțiri,
Cu lacrimi blânde-n amintiri,
Sub Universul greu, comori,
Cu mândre flori, privighetori...




De te-aș iubi, când n-oi mai fi
Nu ți-aș slăvi ce nu vei ști,
Ci mi-aș strivi ce-ți sunt acum:
Necunoscut, pe-același drum...




Așa-i mereu, în despărțiri,
Când urlă-n piept un Univers
Ce m-a desprins de mari iubiri,
De însuși versul, pare șters...


ˆTh3Mirr0r