Mângâiați de-un soare blând,
În hăinuțe mătăsoase,
S-au ivit vioi, pe rând,
Făcând plecăciuni sfioase.

Albi ca fulgii de zăpadă,
Și codițe delicate,
Se prezintă ca să-i vadă
Lumea. Ce flori minunate!

Și pe cât par de gingașe,
Clătinându-se în vânt,
Pe-atât sunt de pătimașe
S-anunțe că-s pe pământ.

S-a umplut pădurea toată,
Un colaj de motocei!
Cine-s ei? Vă spun îndată,
Sunt vestiții ghiocei!