e o zi normală, maestre.
principesa margareta va face parte din plenul parlamentului româniei,
rapid bucurești a scăpat de faliment,
pe facebook încă se mai face mișto de dumnezeu,
în metrou se citesc romane cu vampiri, iar munca
încă mai este o sclavie cu zâmbetul pe buze.
e o zi normală, maestre.
a fost frig și apoi cald, am vorbit cu mama
și așa, în miezul zilei am avut un somn nebănuit.
tu i-ai spune somnul cu fierăstraie-n el,
eu îl numesc simplu: conștiință.
pentru tine ar fi părut precum caii alergând decapitați,
iar sângele să umple toată întinderea,
eu, privesc la tot ce am enumerat și văd caii aceștia întregi,
fără cusur, cu fierăstraie lovindu-se de ei și căzând la pământ.
oamenii noștri, maestre au gâturi de cai și nicio armă albă,
perfect ascuțită,
nu face decât să se îndoaie neputincioasă.
valorile noastre au burți grase de cai și tara noastră e o coamă bine țesălată,
dar ne plâng mamele citind mărcile străine de ovăz.
de 31 martie avem meetinguri și fotografii celebre, maestre.
vreun nenorocit de poet ca mine ți-ar fi facut un cont de facebook
și-ai fi primit pe wall, cred, cel puțin câteva mii de lamulțianiuri.
de ziua ta, maestre, ieșim la suc și bem o bere,
ne verificăm mailurile și apoi ne băgăm la un film,
așteptăm să vină weekendul ca apoi să ștergem praful din raftul cu nichita.
unii spun că ai fi împlinit 81 de ani.
eu spun că am întâlnit acea femeie cu piciorul șchiopătând.
sărutul tău era încă proaspăt.
talpa ei încă era temătoare să nu-l strivească,
pentru că da,
sunt sigur că tu i-ai săpat un poem cu buzele.
și când ai săpat, n-a curs niciun sânge.
nu s-a văzut nicio carne vie.
era doar un loc gol, ca și cum ai privi printre două stânci.