ba că-s verzi ba că pășesc ca pe o mare
ba că șoptesc aiurea din valsul florilor
ba una ba alta parcă din ciudă că tălpile mele
încă mai poartă pe ele pământul întors peste grâu
și liniștea dintre două eternități cât o pâine
e răspunsul pașilor mei neînvățați cu tropotul tramvaielor
dar eu știu că e doar supărat că iarba trece greu prin el
poate râvnește la un trifoi înflorit
dar copiii nu mai știu să deseneze decât pop corn
........................
noaptea trecută i-am dăruit din lacrimile mele
mi-am pus apoi tălpile la uscat și visele
nu vă mai mirați așa
visele încă au rămas să împace asfaltul cu cerul
i-am promis că voi merge în palme și în genunchi
cât să nu-l mai doară câmpia din tălpile mele
nici dealurile nici munții nici deșertul
.........................
odată cu răsăritul
așa ca să nu mai am comentarii
am devenit imponderabil
și zbor peste tine asfaltule
și tu ce crezi
și tu ce crezi
uite
nu mai fi supărat
de aici de sus te vezi ca un câmp înflorit