am frecat podeaua până la ultimul nod
al sentimentului de copac încât
a venit o vreme
și pietrele tăceau în limba lor tânără
de femeie
„cum naiba poți să scrii asta” urmează semnul întrebării
și o tăcere
apoi
în vremea aceea prin frunzele podelei au încolțit
o floare dimineață de tei
și
o floare seară de gutui
care au copilărit și s-au ridicat de la marginea versului cu mama și tata
devenit alb
și s-au făcut oameni
și au zburat
până la marginea liniei vieții
iar podeaua s-a înnourat cu toate nodurile de copac bătrân
crescute în mine

“cum dumnezeu înveți să mori în felul acesta” și urmează semnul
oftatului
venit din toate părțile precum un cer senin
apoi
…