Într-o noapte neguroasă,
Þâșni greierașu-n casă,
ÃŽn frisoane, speriat,
Bău ceai, se puse-n pat,
Să se încălzească, Doamne,
Fiindcă toamna are toane.

Noaptea se ivi senină,
Cu cer în hăinuță fină.
Dar se răzvrăti deodat’,
Și ploi reci a presurat,
Gonind greierași, broscuțe,
Ce cântau pe mal, desculțe.

Ce spaimă! Se scufundase
De apa se-nvolburase,
Lăsând greierul stingher,
Cu ochi rugători spre cer,
Parcă refuzând să creadă,
Că toamna s-a pus pe treabă.

Pricepând că nu-i glumeață,
Murat tot, fără o zdreanță,
Fugi spre căsuța sa,
Bâjbâind prin noaptea grea,
Iar eu, martor, cin’ să fie?
Am compus o poezie,
Și-o mustrai pe toamna mea:
-Ai de gând să stai așa,
Bosumflată, zbuciumată?
Fii fetiță delicată!