stă Moarte-adânc în Coasă pândind să te înhațe
în flămânziri destule, pe-atâta însetare
suit în tren ce duce spre-nuntru nu spre zare
chiar mai departe încă, în depășiri de mațe


în dimineți - cafeaua, la viață revenire,
e singuru-ntuneric ce nu înseamnă Iad
asprit beau din lichida metalica lucire
ridic spre tine ochii să am de und' să cad


văzând așa minciună, mă-mbrac în vinul fiert
în crama cea eternă pierdut în învisare
din Lutul meu, iubito, o coastă o tot iert
în veșnica uitare, din zori în înserare


în viață de restriște, ce mi-a cam pus capacul,
nu-ntârzia, iubito, să tai adânc Copacul