nu glăsui un sunet, Chitara mea din viduri,
mă lasă cum e vremea, împrăștiat pe-afară
și lin apoi mă duce, în sunet de chitară
izbindu-mă cu capul de cele joase ziduri


singurătatea dulce, aceea din pădure
în al cetății codru mi-e singurul prezent
iar cerșetorul șede o cruce să îndure
ca el în toate cele în urbe sunt absent


când pe deasupra urbei trec stoluri lungi de corbi
trec cu înțelepciunea din tagma lor bătrânii
în dimineața oarbă sub patimă de orbi
mă alăptezi, iubito și grei îți mai sunt sânii


mă rog de tine spre a mă cunoaște
și-n zorii zilei, rogu-te, mă naște