ți-aș spune-n față ne-ncetata rugă din lumânarea adormită
îmi rozi rădăcinile sufletului faci cuib în el ca o termită
ochiul minții a rămas înzăpezit intersecția frică de moarte în mine
merg decupat din puțină realitate violez creierele credule
te însămânțez în clipocitul din pendule
când ne iubim secunda e priponită de zidurile necăzute încă
să zămislim pruncii noștri nenăscuți poruncă
o pruncă
ți-a rupt apa când va crește mare se va face traseistă
aceasta e povestea din lumânarea tristă