Prin lanurile norilor,
Cu spicul greu de apă,
Mi-e trecerea tăcută,
Când bobul lor se crapă.

Tresare norul fraged,
Când polii-mi nasc în palme,
În una-mi țipă albul,
Și-n alta negru-mi doarme.

Mă-mprejmuiește teama,
Și-n mine vrea să-ncapă,
Se-ascunde incoloră,
În picături de apă.

Când m-asurzește setea,
Pămantului fierbinte,
În leneșa cădere,
Mă schimb în moi cuvinte.

Pe-un colț de coală albă,
E-o tristă călimară,
ÃŽn ea-mi strecor poemul,
Încet,să nu o doară.

O mănâ de fecioară,
Și-o pană tremurândă,
Cu mine-si scrie versul,
Și rima sa flămândă.

Sunt plin de-a mea culoare,
Destinul meu se scrie,
Căci dorul meu triumfă,
Pe-o coală de hârtie.