Cuprins fiind
De-o amețeală
Simți baierile inimii
Slăbite
Scoțând îndată
La iveală
Trăirile adânc
Gândite.
Și dacă vin
Dintr-un înalt
Porunci ce depășesc
Știutul,
Iubirea corectează
Totul
Modelând inimii
Pututul.
Cât de puternic
E bărbatul
Când sparge stânca
În bucățele,
Dar dacă
Vine vorba
De femeie,
Turbatu-i
Doar pisoi
Cu-atele.
Femeia merge
La altar
Să-și lege soarta
De un iubit,
Ales de ea
În taină
Și cu har.
Norocul ei
Că popa
Se apleacă
Și îi șoptește:
,,Nu fă pe
Mizantropa
Când domnul
Te iubește,
El a sădit iubirea
În piepul tău
Femeie!
Și ți-a lăsat menirea
Să nu aluneci
Pe-o alee
Unde sunt mulți
Zevzeci
Care urăsc
Căsătoria
În timp ce
Iubirile lor
Seci
O dau în gard
Ca Ieremia”.