Lipsești din locuire de odaie,
De tine lipsă e și în grădină;
În urmă-i pasul tău, cel de ondină,
De spini o dulce roză se despoaie.

Rămân cu fremătarea de tulpină
În nemurire de e vânt și ploaie
Iar peste o grămadă e o claie
În veșnicia ce în van suspină.

Prin tot tumult paiangul e în tacăt,
A timpului grăbire un viol e,
De-aripa ta aduce clipă-n treacăt.

Ca rupt în a secundei alveole
Așez plângând pe ușa vremii lacăt,
Mă scriu avid în lanuri de corole.