ai lăsat nopțile noastre
să rătăcească singure pe străzi
într-un anotimp despuiat de cuvinte
ca frunza unei lacrimi
tatuată pe gleznă

la intersecții de suspine
macii luminează intermitent
parfumul de iasomie cântă
pe buzele trecătorilor fără drept de acces
în clepsidra sihastră a tăcerii

iarna mușcă din sufletul gol
ca Vivaldi din palma anotimpului preferat

tu nu mai crezi în vise
ai dezbrăcat noaptea de poeme
și ai plecat desculță
să răcorești frunțile amatorilor de suveniruri

(încă mai confunzi clapele pianului
cu glasul roților de tren)
eu plâng ca-n dimineața
de după taifun

“… I would do anything for love
I'll never lie to you and that's a fact…”