Atât de tristă pășești prin tine,
aș putea să te-ntâlnesc la cotitură
unde fântânile au ciuturile pline cu apă rece,
unde te poti trezi la realitate
și fiecare cuvânt te iubește cu câte o silabă.
Surâsul te însoțește de aici înainte
fără niciun efort,
nicio bucurie nu-i mai mare
fără tristețea ruptă din trup și abandonată
în fosta existență fără sens.
Lumea ta se prinde cu mâinile
de anotimpurile care se perindă frumos,
nimic nu rămâne îndoielnic ori neexplorat,
luciditatea te așteaptă pe culmi
unde oricând poți să respiri
aerul înălțimilor din suflet.