Într-o zi, printre zăbrele,

Trei flori din fereastra mea,

Furioase și rebele,

Fiecare se credea

cea mai cea!


Plină de parfum, zambila,

ÃŽn culorile-i de bal,

Tot spunea că e Regina...


Șatirata orhidee,

Auzind ce crede ea,

La asemenea idee,

Îi răspunse cam așa:


Doar trei zile într-un an

Ai culoare și miros,

După care...ce folos?!...

Te presează-ntr-un ierbar,

fără har!


Fetelor învoalte, crețe,

Eu sunt cactus de Sahara,

Se-nțepă un Peyote,

Înfloresc atât de rar,

dar din dar!


Între timp, de prin răzoare,

Începură coruri multe

De lalele, de narcise și pansele:


Vai de voi, stați la fereastră,

În ghiveci, printre zăbrele!

Vă credeți cele mai cele!…

V-a iubit pe voi vreo rază,

V-a îmbrățișat vreo ploaie?

Îngâmfate prizoniere,

Viața voastă e captivă în ghiveci,

veci de veci!


Într-un loc ce nu-i al tău,

Libertate n-o să ai!

Ca să te consideri zeu,

Fie floare, fie om,

Să ai propria grădină

Și botezul...

primei raze de lumină!


N.B. peyote: denumire dată unei specii de cactuși