Și,
Smerit, nevoie mare,
Faci câteva plecăciuni,
Doar să fie,
Ca atare.
Făcând astea demonstrezi
Care-i forța rațiunii,
Nedorind să micșorezi
Argintiul lunii.
Așa că,
Să te îndoiești
Și de ce-ai putea să spui,
Că nu știi s-alegi momentul
Când să te supui.
Iar dacă te pleci la toate,
Fără pic de judecată,
Asta este ca o pată
Pe-obrazul tău, nepoate!
Numai mintea hotărăște
Când și cum să te transpui,
Numai s-o faci bărbătește,
Altfel,
Te expui.