În inima-mi secată s-a așternut tăcerea,
Tu n-ai să mai auzi în veci
Nici șoapte calde, nici vorbe reci.

Tu nu-mi vei mai fi focul
Ce dă lumină nopții,
Ce arde rău'-n jurul meu,
Ce sufletu'-mi aprinde.

Tu vei fi doar acea lumină
Ce singură apare
Drept tristă muritoare.

Mă simt pustiu,
Plângând stau și privesc
Șfârșitul ce se pierde
Și simt la fel buchetul de-amintiri;
Se rupe. Se despierde.

Pe tine nu te simt, căci nu îmi ești aproape,
Ci tu îmi ești acum, aproape prea departe.