în liniști de culoarea umbrei suie
spre sus detot tăcerea, ca o larmă
cuvinte fără grai în foaie sfarmă
și rost adus zădărniciei nu e.

aștept în rouă zorii să adoarmă
o amintire-a nopții să încuie
iar Dumnezeu cu îngerimea Lui e
pictat pe zări, sub a veciei armă.

o șoaptă a vestirii de trupesc
se-avântă în a cerului războaie;
aprind lumina zilei în odaie
și gura ta spre vorbă o răpesc.

ucid murirea-n zborul cel din goană
și torn extaz în dulcea ta icoană.