Eu sunt precum copacul ce tace și ascultă
cum vântul i se frânge în ramurile-i groase
când primenit de muguri în primăveri exultă,
ori dezbrăcat de frunze în iernile geroase.

Brodat-am crinolină de vremi năbădăioase
să-mi scuture pocalul de vină și de hapuri
cei ce rămân în urmă, cu firi neîndoioase
sfărâme clipa strâmbă în piua altor veacuri.

Mă reazem de pilonii ticsiți cu flori și piatră,
din bob de iasomie aprind făclii pe frunte
doar șoimii să-mi descânte pe-o întomnată vatră
de mâini divine prinsa in pletele cărunte.

Nu te mai frânge dragă, credința e în tine,
te vei căi amarnic când timpul îți va trece
că ești precum copacul adăpostind jivine
ce-ți vor lăsa în criptă o pelerină rece.

19-11-2015