Te-aduc în mine, să nu te las să pieri,
Isusă-ntre tăceri slujind la doi stăpâni,
Din casa de nebuni închisă de hingheri,
Ce au deschis de ieri, orfelinat de câini.

Te las cu lupii mei, că frica de războaie
E-acasă în odaie, cu viața mea cea scurtă,
Ca zilele de nuntă, icoanele prin ploaie
Mâncând de prin gunoaie, păcatele le iartă.

O să îți dau și viața și colții mei și seara
Și toată primăvara, trăind resturi de zile,
Călcâiul lui Ahile ești până-ndrazneala,
Îmi va sfârși cerneala pe un ghețar de file.

Aș sta în umbra ta și ți-aș plăti chirie,
Căci cel de pe hîrtie e doar piele și os
Și-atât de furios ca moare să te scrie
În nopți de nebunie, pe muntele gelos.

Te las Isusa mea un pic mai jos de cruce,
Cu pietre să arunce în mine Dumnezeu,
Cum a făcut mereu pe calea ce mă duce
Spre ultima răscruce unde ești tu și eu.