parodie după „Atât de greu”

de Mariana Moga


De-o vreme știu că mă ascultă
băieți iluminați de har,
și-n vis de-mi scapă vreo insultă,
le-o dau, pe-această cale,-n dar.

Când simt că-ncearcă vârcolacii
să-mi bântuie-n calculator,
m-apucă pur și simplu dracii
și-arunc hard-discul în decor.

Văd siluete-ncețoșate
cu epoleți vânând o stea,
iar visele necenzurate
au prinsă-n spate-o tinichea.

Au vrut recent să mă și bată
dar m-am ascuns, iar un vecin
cu-o palmă cam cât o lopată
le-a dat de au gemut puțin.

Acum când ies la promenadă,
deși-i privesc tot amărât,
văzând ce greu pășesc pe stradă,
îmi stă și înghețata-n gât.

poezia parodiată

Atât de greu

de Mariana Moga

Pe undeva știu că veghează
lumina peste un gutui,
ori poate-un felinar visează,
privind spre calea nimănui.

Dansează licurici prin beznă,
în seara fără calendar,
ceața ajunsă pân’ la gleznă
plutea-n decorul legendar.

Aud din zări întunecate,
bolnavi cerșind un strop de stea,
iar nori cu vise spulberate,
stau goi, chiar sângerând pe ea.

Deodată orologiul bate,
ascuns după un ceas târziu,
cu respirații prea curbate
și-un râs gemut de prea pustiu.

Mâine e ziua de paradă,
sărbătoresc un… „amărât”,
stau nevoiași chirciți pe stradă,
cu ceața înghețată-n gât.