Matrioșka îngenunchează
cu fața spre fântână
dinaintea ochilor
streșini de lacrimi,
chip împietrit,
muțenie nefirească
pentru fiecare amin
în piept îi cresc corduri noi
cuvintele nerostite
sună printre rășini de oase
prind miros de tămâie
și gust de anafură
pieptul Matrioșkăi se înalță
precum zidul lui Manole
catapeteasma de carne o doare
plângând
la buza fântânii
Matrioșka apucă luna cu dinții
Însemnându-și pieptul cu semnul sfintei cruci