Mă voi duce să-mi vând cartea ce pe cer e interzisă,
C-au ținut-o-acolo-nchisă haita Lui din Filisteia,
Lupii nu-s din lume-aceia, ascultand citind o Lupă,
Dumnezeu voia s-o rupă dacă n-o sfințea femeia.

Și cu-arginții, de o vând, o să îmi plătesc în rate
O imensă dulce noapte și pe munte să ramână,
De-mi ajunge și-o fântână sau o umbră-a ei secată,
Va fi iar ca altădată plină ochi și de Lumină.

Melodia șoaptei mele e un stup flămând din grote,
Roiurile-ntregi de note ți se răspândesc pe coapse
Și-ți sorb ghemul de mătase al oftatului ce plânge,
De-ți dă-n clocot apa-n sânge pană-n geamătul din oase.

Ador zborul ce-mplinește iar suspinul de vioară
Ce se-nalță și coboară ca un nou sfarșit de an,
Simțind în al meu vulcan ce l-ai zugrăvit cu lavă,
Sus pe muntele de-otravă, trupul, clape de pian.

Am intrat și în icoane fără nici un ban în pungă,
Dumnezeu să nu m-ajungă dacă nu iubesc ca ele,
De mi-e dor până-n prăsele, cobor până la măslin,
Moartea-ntr-un pahar cu vin, o închin iubirii mele.