secunda e a veacului unealtă
ades pe-adânc eternității trează
tăcerea ei morminte venerează
trecând prin oameni vis de-oftare-naltă.

se-alcătuiește umbra-n drum de rază
iar pieptul tău de stihul prunc tresaltă
și văz de poezie duci sub daltă
și iar a veșnicii se luminează.

în ape de mister șoptind privirea
de lacrimă a dănțui la nunți
intrând în taine n-o știi ieșirea.

o frică-n sânge uneori enunți
și carnea ta-și găsește-n fruct teșirea
dar pietre doar îți cresc, răcnind, pe munți.