lumea mea e un loc străin în care bucăți mici de soare
se suprapun / dau naștere

fiecărei zile cu teamă

strabism necesar pentru a nu vedea exact ce se întâmplâ

suntem relee care captează undele primitive ale universului

când a început totul?

lumină albă pe câmpuri verzi/ asta vedem
acum când a venit primăvara

și nu știm ce să facem cu libertatea

preferăm să cădem mai departe / în spații uriașe / în largile spații corporatiste

în rest o lumină sepia care devorează totul acum când

//

plouă ca și când stau în fața unui pluton de execuție

iar gloanțele sunt picăturile de ploaie care ascund

toate mirările/ toate fricile mele / o să cad jos scormonind pământul rece

frunzele vor fi patul meu de moarte

plouă / iar realitatea e mai aproape decât un vis

în care beau o cafea caldă în fața unui șemineu negru

aceasta este iluzia lucrurilor transformate subtil în ceea ce îți dorești

când de fapt

peste tot sunt cadavre și cadavre / aici la marginea orașului

unde plouă iar fricile nu vor să moară.