Pe creştetul munţilor
perdele de licurici de alabastru
par ferestrele unei metropole pulsând de viaţă
ascunsă de mantia de catifea iarba
plânge cu lacrimi de rouă
fremătând sub mii de arcuşuri
ce frumos e pe Pământ
la ora la care
în oraşul ce fumegă tăcut precum un crematoriu
poeţii se sinucid.