în rugul nesfârșit al unui vers
arde mâhnirea arde framântarea
să fiu și eu lumina acestui univers
îmi aduc în suflet depărtarea.

din rana mea de doruri și iluzii
curg stropi de mirări franjurate
te atrag bucurie cu ferme concluzii
în vasul meu de lut cu flori pictate.

în temnița de foc a amintirii
am închis chipul iubirilor mele
îi fur timpului secunda mântuirii
și busola îndreptată către stele.

vreau viața mea să fie simfonie
izvorul ce absoarbe solară armonie