Atunci voi pleca:
Albit de lumină când vasul va fi,
Când calea se-ndreaptă din noapte spre zi,
Măslinul începe din nou a-nverzi
Și ramul ce crește
Din ce putrezește
Un semn de la cer va urma.

Atunci voi pleca:
În roua devreme și-n ploaia târzie,
În tot ce mai este și n-o să mai fie,
Prin valul din urmă din alte o mie.
Din strângeri de mână
Va curge fântână,
Apoi, duhul meu va putea.

Atunci voi pleca:
În valul de slavă venind peste mine,
La timpul în care sunt vorbe de bine,
Priviri împăcate și două suspine,
Când plânsul nu doare,
Când dorul nu moare
Și nimeni nu poate să dea.

Atunci voi pleca:
La ceasul când focul își stinge solia,
Când zidul puternic își ia temelia
Și vârful de stâncă își leapădă glia,
Când slaba feștilă
Renaște din milă,
Iar eu voi alege o stea.

Atunci voi pleca:
În ziua în care se-ntoarce vierul,
Când doar pentru unul se clatină cerul,
Când bobul de tină cunoaște misterul,
Pe drumul ce duce
Pornind de la cruce –
Atunci, doar atunci voi pleca.