se face valea asta adâncă poate
un povârniş al sufletului personal
opunându-se vieţii
această formă negativă de relief
pe care în primă instanţă o iei
drept locul primordial

nu-i vezi
nu vrei să-i vezi
nu ai cum să-i vezi
tentaculele ochii prădătorului ca la carte

pe marginile tunelului siluete stranii
mimici schimonosite cine ştie dacă de durere… de frică
sau dintr-un spasm survenit pe fondul
deposedării de sine?!

nimeni nu pare a crede în vreun loc cu verdeaţă

ÅŸi tu stingi
stingi cu premeditare din convingere din vocaţie
toţi mugurii penibili care într-o naivitate crasă începuseră
să facă pe luminătorii

ieşi în rând cu ăia pe care odinioară
îi arătai cu degetul că ce ai dracului sunt cum de-or putea
să ignore să calce să scuipe să uite să ucidă să-şi tacă
mârşăviile tot nimicul

eroină a ta
îţi simţi bubele hidoase
copii dezgoliţi trăind cu spaima renegării
agăţându-se de o fiară ca de mater dolorosa
recunoscători înfrumuseţându-ţi diabolic chipul
chipul tău de zeiţă păgână
cu sfinţenie moştenit
de la trufaşele străbune
pe care fără să pregeţi în cuvânt de foc
îl vei lăsa moştenire.